Kopacz Kund. Despre artă, sculptură și natură | interviu

Curiozitatea echipei de la Orașul Vizibil a ajuns de data aceasta la Kopacz Kund. Ne întrebam de ce preferă spațiile publice de tipul Parcului Feroviarilor, care e legătura între sport (cu precădere ping-pong) și artă? Sau alte gânduri cu privire la artă, sculptură și natură. Așadar, împărtășim cu voi răspunsurile, iar dacă încă vă doriți să aflați lucruri de la el, vă așteptăm pe 7 decembrie în Parcul Feroviarilor. La lansare.

Spune-ne câteva ceva despre tine și cum ai decis să aplici această instalație la Orașul Vizibil?

Am studiat artă în natură (nature art) timp de patru ani la Universitatea de Arte Vizuale din Eger, unde practicam o ramură a artei contemporane care abordează mediul natural ca sursă (și nu resursă) de valori esențiale ale vieții cotidiene.

Lucram atât în atelier cu materiale tipice domeniului sculpturii cât și în natură, folosind materiale crude ca și crengi, pământ sau chiar spații a căror atmosferă au ceva aparte, fermecător, și vizam instalarea lucrărilor într-un ambient unde acestea se contopesc în mod organic cu specificitatea locului. Terminând facultatea din Ungaria, am continuat studiile de master la Cluj, la departamentul de sculptură al UAD-ului.

Fiind confruntat de o situație contradictorie, într-un mediu conservator cu un profesor cu viziuni post-moderne despre artă, după un an de lucru în atelier, am decis să pornesc un proiect care viza introducerea noțiunii de bun public/comun în sfera publică a academiei. Mediul cel mai convenabil pentru a construi acest proiect a fost curtea clădirii universității de pe str. A.Vlaicu, un spațiu public conform carta universității, dar unul care este absolut neglijat și, îndrăznesc să spun, chiar abuzat (soft power). Pe durata proiectului am reușit să consult majoritatea persoanelor care frecventează spațiul (portari, administratori, studenți și profesori), iar printre propunerile lor s-a ivit și masa de ping-pong.

Deja de mult voiam să fac o masă de ping-pong, pentru că îmi plăcea ca formă sculpturală (și ca aluzie ironică la Masa tăcerii a lui Brâncuși), a căror proporții îi permit în același timp să fie chiar funcțională. Totodată, după câteva experiențe cotidiene recente la care am asistat întâmplător în orașul meu natal (nimic extraordinar, doar văzând oameni jucând ping-pong la mese de beton în aer liber) și datorită propunerii făcute de administratorul universității, am rămas convins de faptul că o astfel de instalație încă abundă în fantezie.

De ce ai ales Parcul Feroviarilor? Care crezi că vor fi/sunt provocările proiectului?

Alegerea Parcului Feroviarilor a fost o chestiune atât strategică cât și experimentală; apropierea strategică presupune conștientizarea faptului, ca instalarea unui obiect (de artă, cu funcțiune) care atrage oameni, are capacitatea de a produce atașament emoțional, care în cazul acestui parc ”sălbăticit” (referitor atât la fauna sa cât și la statutul său juridic) poate să conducă la ”domesticirea” sa (în nici un sens referitor la cosmetizarea faunei, ci referitor la includerea sa în șirul bunurilor publice/comune).

Partea experimentală este definită în primul rând de presupunerea strategică: dacă va atrage oameni sau nu; totodată, construcția a fost gândită ca un monolit masiv, care la rândul său ar putea servi și ca o platformă pentru alte proiecte artistice, scenă pentru oratori, masă de DJ sau pentru preparat mâncare, sau sursă de propagandă tip Comintern. În același timp, sunt curios dacă lucrarea va fi acceptată de către comunitatea artiștilor (atât cea conservatoare, cât și cea contemporană) ca și un produs artistic (sculptură), obstacolele sau provocările posibile în absolvirea sa fiind materialul crud, forma, funcțiunea, amplasarea și ideile atașate (aspect care va fi elaborat și lămurit în publicația care va însoți instalația, lansarea fiind anticipată undeva în cursul primăverii).

Deși lucrarea este menită să fie temporară, îmi doresc ca ea să rămână permanent în locul propus, iar provocarea (pe lângă turnarea monolitului, care a fost un prim eșec tehnic, din cauza subestimării proprietăților betonului) vine din partea celor care frecventează parcul și dacă ei vor accepta sau chiar îndrăgi instalația. Găsirea unui loc adecvat și amplasarea lucrării astfel încât acesta să nu ocupe spațiul ci să reconfigureze subtil specificitatea locului, este aspectul în designul proiectului, care în viitorul apropiat va decide dacă corpul străin va fi acceptată sau nu de organism.

Cum crezi că va reacționa comunitatea și care va fi impactul acestui proiect după evenimentul de lansare?

Nu cred că încă se poate vorbi de o comunitate în cazul parcului…pe teritoriul său se află un teren de fotbal în care joacă diferite echipe de amatori (de campionate încă n-am auzit), persoane care nu se aventurează în afara siguranței oferite de farurilor de pe terenuri; e și zonă de tranzit între bulevardul Muncii și zona Centru / Mărăști; a și rămas ”ocrotită” de cartierul de alături, ceea ce împiedică și copiii să se joace fără supraveghere, dar mai ales părinților să lase frâul mai liber.

Există o comunitatea iminentă care ar putea fi alcătuită din locuitorii cartierului de case care înconjoară parcul, dar pentru ca acesta să poată lua formă, este nevoie de intervenții mult mai sofisticate și radicale decât posibilitățile oferite de domeniul artelor vizuale; un prim pas ar putea fi un gest colectiv de spintecarea gardului.

E greu de vorbit despre impact deoarece nu mizez pe stilul macho de intervenție; da, instalația are dimensiuni destul de mari, dar va fi amplasată într-un mod în care nu domină spațiul. În proiectele recente pe care le-am conceput (lucrarea de diplomă denumită neorînduială, cele două turnuri de vânători din sudul Ungariei, casa de copac în Parcul Zaikin din Chișinău sau extensia a două rafturi de cărți din Casa Tranzit) procesul de lucru și procesul acomodării lucrărilor au fost mult mai interesante decât lucrările în sine, și încerc să nuanțez acest aspect și în cazul de față. N-am cum și oricum ar fi aberant (dar poate că ar fi și amuzant) să stabilesc sau să prescriu indicații pentru folosirea rachetelor.