Povestea jucăriilor pentru oameni mari | interviu

bazil_blajin_valvartej_orasul-vizibil-2016

Am încercat să aflăm ce sunt Blajinii și ce se află în spatele jucăriilor pe care le fac din când în când pentru Cluj. Sau Bonțida. După leagănele prinse de o (mini) Poarta Sărutului, căluți uriași pentru adulți în fața unui castel, mobilier urban pe malul Someșului și bărcuță de hârtie pe apă, am început să ne punem tot felul de întrebări. Întrebări la care am dorit să împărtășim răspunsurile, desigur. 🙂

Capul răutăților din proiectul Blajin e Bazil, cel care ne-a și răspuns, de altfel.

 

Povestește-mi un pic despre tine, ce faci când nu arunci avioane supradimensionate pe Cetățuie?

În afara proiectelor, mă ia cu panici și depresii. Ca norocu’, că, de când cu Blajin, am intrat într-un fel de neverending story. Există mereu o următoare lucrare, plus munca de întreținere a obiectelor deja amplasate în spațiul public (mi se rupe sufletul să le văd deteriorându-se, așa că aleg să le repar, cât am timp și bani). Altfel, mă mai las plimbat de Dușky prin parcuri, uneori fac traduceri, dar acum, iarna, prefer să meșteresc diverse în atelier, unde e mai cald decât acasă. Ioana și Sandra (alți blajini) probabil pierd vremea pe la job-urile lor de zi cu zi.

Care este conceptul Blajin? Totul pornește de la o singură bucată de lemn pe care o vezi?

Nu, nu pornește de la bucata de lemn; nu-s atât de poetic și creativ. Blajin e un proiect în sine și implică o serie de obiecte în spațiul public, pe care le vom recontextualiza într-un proiect final, cândva, la anul. Și chiar dacă nu avem toate obiectele scrise deja într-o listă, din care să tot alegem pe care-l facem, fiecare nou proiect e gândit și din perspectiva acestui context mai larg, fiind o piesă de puzzle dintr-o imagine mare, finală.

Altfel, ne interesează să fie amuzante și-n același timp practice. Noi ne referim la toate obiectele realizate până în prezent ca la niște jucării supradimensionate, ceea ce și sunt, de fapt. O joacă.

Și nu în ultimul rând, fiecare dintre aceste jucării supradimensionate e un răspuns (sper) la întrebarea personală: Ce ar face-o pe Ceclan să zâmbească? (un personaj fictiv din imaginația mea)

Care a fost cea mai mare provocare în realizarea lucrării?

Frigul din fierăria lui Stelian, care nu crede în frig. În schimb, eu încă cred și probabil am șters kilometri de muci, cât am lucrat la cadrul de metal. Și căratul pe brațe (împreună cu Liviu și Zino) până pe Cetățuie.